Ghidul Solutiilor Smart City

Ghidul Soluțiilor Smart City va fi publicat în premieră pe data de 30 noiembrie 2018 și va fi distribuit către 300 de Primării de orașe din România, precum și la centrele de difuzare a presei, împreună cu revista Newsweek România.

Ghidul Soluțiilor Smart City a fost realizat de agentia de relații publice Concord Communication cu sprijinul Fundației Naționale a Tinerilor Manageri și este tipărit sub brandul revistei Newsweek România.

“Inițiativa are rolul de a continua acțiunea începută în 2016 prin lansarea Ghidului Smart City al MCSI, apoi prin inițierea Alba Iulia Smart City, unde deja au fost implementate peste 100 de soluții până acum și a seriei de conferințe în cadrul Dezbaterii Naționale Smart City 2017-2020 de până acum. Apariția în pragul Sărbătorii Centenarului arată că Orașele din România au nu numai o istorie glorioasa ci și  un viitor“, a declarat Marius Bostan, investitor în tehnologie, fost Ministru al Comunicatiilor și pentru Tehnologia Informației, inițiator al Dezbaterii Naționale Smart City și Alba Iulia Smart City.

Ghidul Soluțiilor Smart City conține soluții de tipul smart city oferite de companiile private, dar și interviuri cu primari care vorbesc despre viziunea lor pentru dezvoltarea orașelor, despre proiectele implementate deja, dar și despre cele viitoare. De asemenea, ghidul oferă informații importante despre posibilitățile de finanțare a proiectelor urbane, inclusiv domeniile care vor avea alocate bugete din fonduri europene în perioada următoare. “Ideea realizării acestui ghid a venit firesc, ca un instrument de lucru pentru autoritățile publice care doresc să se dezvolte în concordanță cu tehnologia, nevoile locuitorilor și solicitările noii generații digitale”, a declarat Ingrid Zamfir, Managing Partner, Concord Communication

Realizatorii Ghidului Soluțiilor Smart City au organizat în ultimii doi ani, mai multe evenimente sub denumirea Dezbatere Națională Smart City 2017-2020, în București, Iași, Alba Iulia și Călărași. Aceste dezbateri au reunit peste o mie de participanți care au fost reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, ai instituțiilor subordonate acestora, ai universităților și organizațiilor profesionale și patronale, ai ambasadelor și ai companiilor furnizoare de soluții tehologice de ultima oră.

Informații despre evenimentele viitoare – Dezbateri Nationale Smart City și Smart Region, precum și despre edițiile viitoare ale Ghidului Soluțiilor Smart City pot fi urmărite pe smartcity.concordcom.ro . Dacă doriți să vă alăturați proiectelor noastre vă rugăm să ne contactați la smartcity@concordcom.ro